CSR

Susținem programele MagiCAMP și contribuim la ocrotirea tinerilor diagnosticați cu cancer

Susținem programele MagiCAMP și contribuim la ocrotirea tinerilor diagnosticați cu cancer

Bucurie. Dragoste. Putere. Speranță. Sunt valorile care definesc MagiCAMP și care sunt susținute de compania Game World. În centrul atenției sunt sute de copii diagnosticați cu cancer, copii care în loc să se bucure de copilărie – sunt nevoiți să stea în spital și să îndure tratamente invazive. Dar și după ce înving boala, aceiași copii au nevoie de recuperare, iar de multe ori ajutorul și vorbele părinților nu sunt suficiente.  Mai ales când copiii descoperă că deși s-au vindecat, boala a lăsat urme pe pe trupul și mai ales în sufletul lor. Iar pentru refacere e nevoie de timp și ajutor specializat, direct sub supravegherea discretă a medicilor și personalului de specialitate.

În MagiCAMP copiii au parte de încurajare, ingredient principal în procesul consolidării încrederii în sine. Sunt stimulate independența, antrenarea capacității de cooperare și interesul pentru relaționarea armonioasă cu ceilalți. Astfel, indiferent de mediul din care provine fiecare copil, poate găsi o oază de principii și valori corecte de viață. Iar dovada vie că ajutorul primit de copii funcționează sunt chiar micuții: se întorc la viața de zi cu zi mult mai încărcați pozitiv, mai hotărâți să lupte cu suferința.

Proiectul MagiCAMP crește de la un an la altul. Un exemplu sunt taberele MagiCAMP pentru copiii cu afecțiuni ocologice. În 2014, în proiect au fost implicați 32 de copii. Un an mai târziu, în tabără veneau 84 de copii. 180 în 2016, 220 în 2017, 270 de copii în 2018. Iar în fiecare an, în ciuda numărului crescut de beneficiari, obiectivul taberei a rămas același: fiecare copil este pentru noi o lume, suntem acolo pentru a-l ajuta să creadă în el însuși, să își găsească sau regăsească stima de sine, independența și dorința de a construi prietenii noi și de a participa la diferite activități sociale, iar  distracția sub supraveghere medicală de specialitate e scopul principal.

Taberele pentru copiii cu afecțiuni oncologice au fost doar începutul faptelor minunate făcute de MagiCAMP și finanțate parțial de Game World. Pentru că nu doar boala fură din magia copilăriei de care ar trebui să de bucure micuții și adolescenții. Pe lângă boala în sine care le macină copilăria, tinerii se confruntă dese ori și cu situația materială precară. Așa s-a născut, la finalul lui 2015, MagicBOX, un colet care pleacă lunar către aproape 300 de familii aflate în situații vulnerabile. Coletul conține alimente de bază, alimente neperisabile, imbracaminte, incaltaminte, produse de igienă personală,  rechizite, jucării  sau alte produse care raspund nevoii imediate, pentru ameliorarea situației materiale a familiei, pe toată perioada cât copilul se afla în tratament și este ținut sub observație de medici.

Un alt proiect de succes implementat de MagiCAMP este MagicHOME, care le oferă familiilor cu copii diagnosticaţi cu cancer sau alte afecţiuni grave locuri de dormit, toate facilitățile necesare unei case, bucătărie, locuri de joacă în interior şi în curte, servicii de suport non-clinic precum terapie prin artă şi suport psihologic. Primul MagicHOME, localizat în Bucureşti, aproape de principalele spitale pentru copii cu afecțiuni oncologice și nu numai a găzduit deja peste 300 de copii şi membri ai familiilor lor în prima jumătate a lui 2017.  Apartamentul de patru camere din Cluj, deschis în martie 2017, este aproape întotdeauna ocupat şi e foarte apreciat de familii şi de echipele medicale din centrele de oncologie pediatrică din Cluj. Micul apartament cu 2 camere din Viena, aflat la 15 minute de spitalul de copii Sf. Ana şi AKH Viena, nu este doar un loc prietenos si complet utilat în care să locuiesti ci, adesea, singura posibilitate pentru familiile care au nevoie să stea mai mult decât câteva zile aproape de spital pentru tratament intra sau extra-spitalicesc.

Alegerea Game World de sprijinire a activităților MagiCamp a fost un pas natural, entuziasmul voluntarilor, sprijinul real primit de copii și rezultatele proiectelor convingând compania că fiecare donație înseamnă o copilărie mai aproape de normalitate pentru sute de copii greu încercați.

Alături de cei care scriu istorie:

ABONEAZĂ-te la newsletter